action2400x960

     Suntem expuși la tot felul de factori, factori care ne influențează mai mult sau mai puțin…factori care ne modelează (manipulează). Mai puțin nu înseamnă deloc, chiar și cei care afirmă despre sine că sunt greu influențabili recunosc cu jumătate de voce că fiecare situație își lasă amprenta asupra lor ca indivizi modificându-le astfel gândirea, percepțiile,  relaționarea cu alți indivizi. Zic indivizi și nu oameni pentru că în opinia mea nu orice individ poate fi numit om (dar acesta este alt subiect). Revenind la cele de mai sus aș putea afirma cu lejeritate că felul în care vorbim cu noi și cu alții ni se trage de la educație, acel vaccin contra violenței și cum spunea Jean Jacques Russeau „educația ne vine de la natură, de la oameni sau de la lucruri”. Dar faptul că acceptăm anumite idei din prima sursă fără a ne mai documenta este o dovadă de lene și stagnare, ba chiar degradare.

     Același lucru se întâmplă atunci când vorbim despre o categorie aparte de indivizi, pe care tot mai mulți (inclusiv persoane publice) o numesc cu nonșalanță handicapați, chiar dacă de fapt acele persoane sunt incluse în categoria persoanelor cu dizabilități.

     Deci handicap sau dizabilitate?

    Conform Wikipedia cuvântul handicap vine de la sintagma englezească „hand in cap” care de fapt reprezenta un joc în care partenerii își puneau lucrurile proprii evaluate la un anumit preț de către un arbitru într-o căciulă (cap) și care erau extrase cu ajutorul mânii (hand). Această sintagmă în acest context a apărut încă în sec.XIV. În sec.XVIII a fost folosit acest cuvânt pentru a da titlu unei categorii de curse de cai, și anume handicap race. Handicap race este întrecerea de cai în care acestora le este atașată o greutate. Și abia în sec.XX cuvântul handicap a început să fie folosit în cazul persoanelor cu dizabilități, dar nicidecum drept sinonim al cuvântului dizabilitate. În acest caz această noțiune desemna o persoană care căra o greutate mai mare decât normal, ceea  ce la propriu deriva de la noțiunea de „handicap race”.

     Astăzi, ca și în sec.XX de altfel, handicapul definește acea greutate, acel obstacol, ce apare în calea desfășurării unor activități. “HANDICAPUL” este bariera pe care o întâmpină individul în relaţia sa cu mediul social. Scopul acestui termen este de a concentra atenţia asupra deficienţelor din mediul înconjurător şi a acţiunilor organizate de societate (educaţia, informaţiile, comunicarea), deficienţe care împiedică participarea tuturor oamenilor la activităţile cotidiene, în condiţii de egalitate. Când este folosită în mod neclar şi confuz, terminologia reflectă un interes mai mare pentru aspectul medical şi de diagnostic, ignorând imperfecţiunile mediului înconjurător.

     Pentru majoritatea oamenilor, această imagine ilustrează incapacitatea utilizatorului fotoliului rulant de a urca treptele respective, în opinia lor, tratarea bolii fiind singurul mod de a soluţiona problema. Trist este că atunci când li se explică ce trebuie făcut, se opun cu vehemenţă. De câte ori este utilizat termenul „handicap”, se atrage atenţia celor în măsură a crea un cadru prielnic creşterii gradului de independenţă a persoanelor cu dizabilităţi.

     Pe când dizabilitatea este  reducerea  parţială sau totală, a capacităţii de a îndeplini o activitate în limitele considerate ca normale pentru o fiinţă umană. Alfel spus, boala generează dizabilitatea (diminuarea abilităţii). Pentru orice tip de dizabilitate există un mijloc asistiv corespunzător (proteze auditive pentru cei cu dizabilităţi de auz, fotolii rulante, cârje sau cadre de mers pentru cei cu dizabilităţi de mers, bastoane albe pentru nevăzători etc). Cu ajutorul acestora, persoanele ce le folosesc ar trebui să poată participa (în condiţii de egalitate) la orice tip de acţiune, ajungând la şcoală, la locul de muncă, la cumpărături etc. fără probleme. Pentru ca persoanele cu dizabilităţi să poată folosi mijloacele de locomoţie amintite sunt necesare anumite amenajări specifice (rampe de acces, semnalizări sonore etc) numite accesibilităţi.

     Lipsa accesibilităţilor generează handicapul, care este o problemă socială. Vorbind de “social” ne referim la oameni. Toţi cei care se opun sau ignoră amenajarea mediului fizic, conform necesităţilor fiecăruia, sunt răspunzători de existenţa handicapului în viaţa persoanelor cu dizabilităţi.

     Așa cum am specificat mai sus, toată lumea se ciocnește de greutăți și obstacole doar că nu toată lumea este catalogată ca fiind cu handicap sau handicapați. Nu știu cum se face că doar persoanele cu dizabilități au handicap…o fi vorba despre discriminare în mod deschis, conștient și public?!

   autor: Irina Teșcureanu

Distribuie să afle lumea !
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *